Un bărbat de 57 de ani, din comuna Drăgoești, județul Vâlcea, care în urmă cu o săptămână a plecat de la domiciliul mamei sale din localitatea Vitomirești, Olt, nemaidând nici un semn de viață, a fost găsit mort, miercuri, pe un câmp.
Dispariția omului a fost anunțată la Poliție de soția sa, care le-a spus oamenilor legii că soțul său, Petre Vieru, care se afla la locuința mamei sale din Vitomirești, Olt, nu mai răspunde la telefon și nu mai este de găsit.
Polițiștii au început căutările și, joi, bărbatul a fost găsit fără viață pe un câmp.
„În ziua de 7 martie, în urma investigațiilor efectuate de către polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 11 Verguleasa, a fost identificat bărbatul de 57 de ani dat disparut de familie , acesta fiind găsit decedat pe un teren, pe raza satului Dejeşti, com. Vitomireşti, într-o zonă puţin locuită. Au fost găsite asupra sa telefonul mobil, portofelul, în care avea actele de stare civilă, suma de 70 lei şi alte documente. Persoana era dată în urmărire naționala întrucât familia sesizase dispariția acestuia”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt.
După examinarea exterioară a cadavrului, oamenii legii au spus că nu au fost constatate urme vizibile de violență pe cap, trunchi sau membre.
Trupul a fost depus la Serviciul de Medicină Legală Olt, în vederea efectuării necropsiei.
Potrivit procedurii, polițiștii au întocmit acte premergătoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.