Jeffrey D. Sachs, la întâlnirea cu ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici: ”Îmi doresc o colaborare pe termen lung cu instituțiile publice centrale din România”

Profesorul de economie Jeffrey Sachs a vizitat România, în perioada 8-9 martie 2018, pentru a-și împărtăși viziunea, ideologia și know-how-ul în materie de economie și dezvoltare durabilă.

Profesorul Sachs și coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, László Borbély, au avut o întrevedere cu ministrul Finanțelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici, în cadrul căreia au discutat despre rolul important pe care îl are România pe harta țărilor din lume.

În cadrul conferinței comune de presă, atât Jeffrey Sachs cât și László Borbély au evidențiat importanța implementării Agendei 2030, a dezvoltării durabile, dar mai ales a cooperării solide atât la nivel intern, între instituțiile publice și private din România, cât și la nivel extern, între statele membre ale Uniunii Europene: „Avem o agendă economică globală pozitivă şi interesantă, axată pe utilizarea noilor tehnologii pentru a crea mai multă prosperitate, pentru a pune capăt sărăciei şi pentru a construi o economie mondială bazată pe energie regenerabilă. Perioada care urmează este foarte importantă în implementarea Agendei 2030, iar România are capacitatea de a juca rol de lider regional în privința implementării Agendei”, a declarat economistul Jeffrey D. Sachs,conform unui comunicat de presă al Guvernului României.

În cele două zile petrecute în România, Jeffrey Sachs și László Borbély au avut o serie de întâlniri atât cu experți și reprezentanți ai instituțiilor publice centrale, ai mediului de afaceri și ai societății civile, cât și cu conducerile și studenții Universității Babeș Bolyai din Cluj și ai Academiei de Studii Economice din București.

Jeffrey D. Sachs a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității Babeș Bolyai pentru contribuția avută la îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă ale Organizației Națiunilor Unite și la reducerea sărăciei extreme și a foametei din regiunile slab dezvoltate ale lumii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here