Comitetul Executiv al PSD a validat, vineri, candidaturile pentru funcţiile de conducere din partid, 24 de social – democraţi fiind interesaţi de o astfel de funcţie. Pentru postul de preşedinte executiv sunt trei candidaţi. Decizia finală va fi luată prin vot la Congresul din 10 martie, scrie News.ro.
Liviu Dragnea a făcut declarații după ședința de la Parlament.
„Astăzi au fost câteva hotărâri adoptate, am propus colegilor să se aprobe și candidaturile care nu îndeplineau toate condițiile. Avem 24 de candidați aprobați. toți vor fi trecuți pe buletinele de vot”, a anunțat el.
Dragnea a mai spu că vor exista și observatori din partea candidaților.
De asemenea, liderul PSD a mai spus că nu a văzut nemulțumiți la CExN, dar că s-a propus să mai existe încă 100 de observatori, pe lângă cei 130, pentru numărarea voturilor, dar că nu există o încăpere atât de mare la Sala Palatului.
Liviu Dragnea a precizat că nu are temeri de fraudare a votului.
Liviu Dragnea a mai anunțat că, după congres, va fi convocat Consiliul Național al PSD și va propune ca Niculae Bădălău să dețină funcția de președinte al acestui consiliu.
Toate candidaturile depuse la congresul PSD au fost validate, inclusiv cele care nu îndeplineau condițiile, adică cele depuse de Nicolae Bănicioiu, Codrin Ştefănescu, Cătălin Rădulescu şi Ecaterina Andronescu, potrivit informațiilor Digi24. De asemenea, Daniel Florea a renunțat la candidatură și a lăsat loc tandemului Gabriela Firea-Robert Negoiţă.
Sursa: digi24.ro