Fostul subprefect de Olt și șef al Direcției Agricole Județene Emil Marinescu lucrează, de luni, 2 aprilie, în cadrul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) Olt. El vine în structura locală a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale din postura de consilier al ministrului Agriculturii, Petre Daea.
Emil Marinescu ocupă în cadrul OJFIR Olt postul de consilier superior și se va ocupa de derularea fondurilor europene prin GAL-uri (grupuri de acțiune locală). Contactat de OLT-ALERT, el a declarat că a optat pentru acest post din mai multe motive.
„În acest fel am revenit acasă, deci apropierea de casă este unul dintre motive. Apoi, îmi voi desfășura activitatea într-un domeniu extrem de important, atragerea de fonduri europene, urmând să mă ocup de GAL-uri. Voi lucra cu primarii pentru dezvoltarea zonelor rurale și voi face tot ceea ce depinde de mine ca acest domeniu să funcționeze foarte bine”, a declarat Emil Marinescu.
Emil Marinescu a fost șeful Camerei Agricole Olt, apoi, în perioada 2013 – 2016, a ocupat funcția de subprefect al județului Olt. A ocupat, apoi, funcția de director al Direcției Agricole Olt, până la sfârșitul lunii octombrie 2017, când a împlinit vârsta de pensionare. Nu a apucat însă să stea acasă, pentru că, în 1 noiembrie 2017, el a fost numit consilier al ministrului Agriculturii, raăspunzând de structurile administrative ale direcțiilor agricole în zona de Sud-Est a României.
Emil Marinescu este, la bază, inginer agronom. În trecut, el a lucrat și în cadrul Senatului României pe un post de consilier.