Fosta vilă de protocol a soților Bărbulescu din Slatina, reabilitată cu fonduri europene de Consiliul Județean Olt/Contractul a fost semnat

Primul contract de finanțare nerambursabilă pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor publice din Olt a fost semnat ieri, 10 aprilie, de către Consiliul Judeţean și se referă la reabilitarea fostei vile de protocol din Slatina care a aparținut surorii și cumnatului lui Nicolae Ceaușescu, Elena și Lică Bărbulescu.

Contractul vizează o serie de lucrări la fosta vilă de protocol aflată în centrul orașului și în administrarea Consiliului Județean, printre care se numără reabilitarea termică a clădirii prin lucrări de reparare sau înlocuire a tâmplăriei existente și izolarea termică a pereților exteriori, reabilitarea termică a clădirii prin lucrări de intervenție la instalațiile de distribuire a agentului termic, la instalațiile electrice, precum și lucrări de introducere a utilizării energiei regenerabile.

De asemenea, contractul de finanțare mai prevede înlocuirea conductelor destinate transportului și distribuției agentului termic pentru încălzire (aflate în stare de degradare) și redimensionarea circuitelor electrice în funcție de puterea instalată pe fiecare circuit și înlocuirea corpurilor de iluminat cu corpuri tip LED.

Proiectul „Creșterea eficienței energetice a clădirii Apartamente – Fosta Vila de Protocol” are o valoare de 721.287,22 lei şi o durată de implementare de 41 de luni.

„Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea eficienței energetice în clădirile publice din județul Olt care înregistrează consumuri energetice mari”, susține, printr-un comunicat de presă, președintele CJ Olt, Marius Oprescu.

Consiliul Judeţean Olt va mai semna, în cursul acestui an, contractele de finanţare pentru reabilitarea altor şase clădiri. Este vorba de Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, Consiliul Judeţean Olt, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Olt, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt, Biblioteca Judeţeană Ion Minulescu Slatina şi Centrul Militar Judeţean Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here