O fetiţă de 4 ani a ajuns la spital intoxicată cu marijuana

O fetiță de 4 ani a ajuns la spital intoxicată, iar substanţa cu care s-a intoxicat pare a fi marijuana. Se pare că fetiţa a mâncat o prăjitură care avea în componenţă şi substanţa interzisă.

Părinţii ei au dus-o la spitalul din Miercurea Ciuc unde a fost investigată de urgenţă. Fata a ajuns conştientă la spital, însă îi era foarte rău.

Acum poliţia face cercetări pentru a vedea cum au ajuns părinţii copilului în posesia prăjiturii.

„Poliția municipiului Miercurea Ciuc a fost sesizată cu privire la faptul că o fetiță de 4 ani a fost adusă la spital de părinții ei, fiind intoxicată, în prima fază evident că nu se cunoștea cauza medicală a stării de sănătate a fetiței, ulterior s-a aflat că aceasta consumase o prăjitură pe al cărui ambalaj era menționată o cantitate de marijuana. În momentul de față, investigațiile noastre se îndreaptă spre a stabili toate cauzele și împrejurările în care s-a produs acest eveniment, spre a stabili cum anume au ajuns în posesia acestei prăjituri,” a precizat Gheorghe Filip, purtător de cuvânt IPJ Harghita.

„Acesteia i-a fost acordat primul ajutor, a şi rămas internată pentru investigaţii medicale amănunţite şi pentru îngrijiri medicale în continuare. Pentru noi urmează investigaţii spre a stabili toate detaliile legate de caz, spre a vedea cine, dacă se face vinovat, şi de ce anume. Prăjitura este comercializată legal în ţara de provenienţă, Olanda,” a adăugat purtătorul de cuvânt.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.