Comercianții de materiale de construcții din Olt, prinși în afara legii/ Ce încercau să vândă

Trei sferturi dintre agenții economici din Olt care se ocupă cu vânzarea de materiale de construcții au fost prinși în afara legii, luna trecută, de comisarii de la Protecția Consumatorilor. Unii dintre comercianți expuneau spre vânzare materiale de construcții cu termenul de valabilitate depășit, motiv pentru care au fost pedepsiți cu amenzi de zeci de mii de lei. Controale au fost efectuate și în domeniul alimentației publice. 

Din cei 31 de operatori economici verificați, la 19 au fost constatate nereguli. Unele dintre deficiențe se referă la neafișarea, la loc vizibil, a orarului de funcționare și a codului unic de înregistrare la Registrul Comerțului din care să rezulte obiectul de activitate al societății pentru care este autorizată să funcționeze. Alte nereguli sunt legate de comercializarea de materiale de construcții cu termenul de valabilitate depășit.

„S-au aplicat 12 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 28.400 de lei și șapte avertismente”, a precizat șefa Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Olt, Angelica Filotie.

Comisarii CJPC au verificat luna trecută și modul în care sunt respectate prevederile legale în domeniul protecției consumatorilor la prestarea serviciilor de alimentație publică.

Au fost controlați șapte operatori economici, la toți constatându-se nerespectări ale legii, cu precădere pentru neafișarea CUI-ului.

Pentru deficiențele constatate au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale în valoare totală de 4.000 de lei și patru avertismente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here