CAPTURĂ în Olt: Polițiștii au ridicat 145 kg de tutun și mii de euro de la contrabandiști/FOTO

În urma perchezițiilor efectuate marți dimineață la domiciliile mai multor persoane din localitate Rotunda, polițiștii olteni au ridicat peste 145 de kilograme de tutun mărunțit și aproximativ 3.000 de euro. 12 persoane au fost conduse la sediul poliției, pentru audieri.

Polițistii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt au efectuat, marți dimineață, 13 percheziții domiciliare în localitatea Rotunda.

„Perchezițiile s-au desfășurat la domiciliile unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, 400 ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 litri, prevăzută de Codul Fiscal”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, agentul principal Alexandra Dicu.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate peste 145 de kilograme de tutun mărunțit, patru instalații artizanale de mărunțit tutunul și aproximativ 3.000 de euro.

12 persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, în vederea audierii și dispunerii măsurilor legale.

La acțiune au participat 50 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here