„România e acasă”: Expoziție foto-documentară Panait Istrati la Slatina

Muzeul Județean Olt și Muzeul „Casa Mureșenilor” din Brașov vor organiza, luni, 18 iunie, de la ora 12.00, în holul muzeului din Slatina, vernisajul expoziției foto-documentare „Panait Istrati”.

Expoziția face parte dintr-un program expozițional complex dedicat unor mari valori românești consacrate în afara țării: Panait Istrati, Ioan Petru Culianu, Eugen Ionescu, Ṣtefan Baciu, Emil Cioran.

„În contextul Centenarului României Mari, fiecare dintre cele cinci personalități, ca un simbol al unității tuturor provinciilor românești, vor poposi începând cu 18 iunie 2018 în alte orașe decât cele natale: Ioan Petru Culianu vine de la Iași la Brăila, Panait Istrati de la Brăila la Slatina, Eugen Ionescu de la Slatina la Sibiu, Ṣtefan Baciu de la Brașov la Iași, Emil Cioran de la Sibiu la Brașov. La începutul lunii noiembrie „se vor reîntâlni” în orașul Marii Uniri, Alba-Iulia. Expozițiile vor fi completate cu activități educaționale adresate tinerilor”, a precizat directorul Muzeului Județean Olt, dr. Laurențiu Guțică.

Calendarul expozițional se derulează în cadrul proiectului cultural „România e acasă”.

Proiectul este implementat de Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov, cu finanțare din partea Administrației Fondului Cultural Național și cu sprijinul partenerilor săi, Biblioteca Județeană Astra Sibiu, Muzeul Brăilei „Carol I”, Complexul Muzeal Național Moldova Iași, Muzeul Județean Olt, Muzeul Național al Unirii Alba-Iulia. Proiectul se încadrează în aria Promovarea Culturii Scrise și se desfășoară în perioada mai-noiembrie 2018.

Expoziția „Panait Istrati” va putea fi vizitată între 18 iunie și 13 iulie 2018.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here