Gabriel Vlase, prima reacţie după nominalizarea la şefia SIE: Am vorbit cu Dragnea înainte de a mă întâlni cu Iohannis. Marian Neacşu: Președinții coaliţiei nu s-au pus de acord

Deputatul PSD Gabriel Vlase a oferit, luni, prima reacţie după ce preşedintele Klaus Iohannis l-a propus la şefia Serviciului de Informaţii Externe (SIE).

Vlase a declarat că înainte de a merge la Palatul Cotroceni l-a informat pe liderul PSD, Liviu Dragnea, în legătură cu această propunere.

“Am vorbit şi cu preşedintele partidului, l-am anunţat înainte de a merge la preşedintele Iohannis, hârtia este la Parlament, sunt proceduri parlamentare. Când vor hotărî cei doi preşedinţi ai Camerelor, va intra în dezbatere”, a afirmat Vlase.

Şi secretarul general al PSD, Marian Neacşu, a avut luni o reacţie pe această temă, precizând că liderii celor două partide ale coaliţiei de guvernare nu s-au pus de acord cu privire la acceptarea nominalizării lui Vlase şi că săptămâna aceasta este “puţin probabil” să avem un şef la SIE.

“În momentul ăsta nu există un calendar privind audierea. Nu a existat o ședință a Coaliției și președinții nu s-au pus de acord. După cum evoluează lucrurile este puțin probabil să avem săptămâna asta un șef la SIE. Săptămâna viitoare ar putea fi posibil”, a spus Neacşu.

Președintele României, Klaus Iohannis, a făcut o mişcare controversată joi, când l-a nominalizat pe Gabriel Vlasepentru șefia SIE.

Potrivit unor surse politice, Gabriel Vlase ar fi mai degrabă apropiat de gruparea Tudose-Ciolacu din PSD, iar liderul partidului, Liviu Dragnea, a fost luat prin surprindere de nominalizarea lui Iohannis şi nu ar fi de acoord cu ea.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here