CCR a respins sesizările PNL și ÎCCJ pe modificarea Legii privind Statutul judecătorilor și procurorilor

Judecătorii de la Curtea Constituțională au respins marți sesizările PNL și ÎCCJ cu privire la modificare a Legii privind Statutul judecătorilor și procurorilor, potrivit unor surse citate de Agerpres. 

Reprezentanții PNL Și USR au contestat, pe 24 mai, la CCR proiectul care modifică Legea privind statutul magistraților. În aceeași zi, o sesizare a fost depusă și de ÎCCJ.

“În urma reexaminării iniţiativei legislative, ca urmare a pronunţării Deciziei Curţii nr. 252/2018, am sesizat CCR cu neconstituţionalitatea a şase dintre textele normative astfel adoptate. Sesizarea vine după ce coaliţia PSD – ALDE a impus soluţii legislative de o calitate foarte scăzută, la minime istorice, unele dintre norme depăşind şi limitele reexaminării şi, de asemenea, fiind neclare, impredictibile pentru o viitoare aplicare. Astfel, patru texte normative au fost modificate cu depăşirea limitelor legale ale reexaminării, dispoziţiile criticate nu au făcut obiectul controlului de constituţionalitate, iar completarea acestora nu reprezenta o corelare legislativă şi nici nu se regăseau într-o legătură indisolubilă cu dispoziţiile declarate neconstituţionale”, se arată în sesizarea PNL.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here