Polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice din cadrul IPJ Olt, sprijiniți de mascații de la Serviciul de Acțiuni Speciale, i-au luat pe sus, miercuri dimineață, pe valutiștii din zona Vacanța din centrul Slatinei. Patru persoane au fost surprinse în flagrant în timp ce desfășurau activități de schimb valutar fără autorizație. Valutiștii au fost conduși la sediul Poliției, amendați și lăsați fără banii găsiți asupra lor.
În data de 20.06.2018, începând cu orele 10,00, Lucrătorii de politie din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au efectuat, miercuri, 20 iunie, o acțiune pe raza municipiului Slatina, pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilicite ce se comit la regimul caselor de schimb valutar, de amanet și a schimburilor ilegale practicate de anumite persoane fizice neautorizate, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Olt.
„În urma verificărilor efectuate în zona “VACANȚA”, de pe raza municipiului Slatina, au fost surprinse în flagrant patru persoane de sex bărbătesc, cu vârste cuprinse între 31 și 63 de ani, care desfășurau activități de schimb valutar fără autorizație. Aceștia au fost conduși la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, în vederea legitimării și luării măsurilor legale, ca urmare a nerespectării legislației în domeniu”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, agentul șef Cristian Grigorescu.
Au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 15.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor Lg.12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de comerț ilicite.
Ca măsură complementară, s-a dispus ridicarea în vederea confiscării a sumelor de bani tranzacționate în mod ilicit.
Polițiștii au beneficiat de sprijinul lucrătorilor Serviciului de Acțiuni Speciale Olt.