Percheziții la persoane bănuite de infracțiuni în domeniul deșeurilor reciclabile

În această dimineață, polițiștii din Dâmbovița efectuează 11 percheziții domiciliare și 2 controale economice, la persoane bănuite de evaziune fiscală în domeniul deșeurilor reciclabile. Prejudiciul cauzat este estimat la 1,2 milioane de euro. Vor fi puse în executare 5 mandate de aducere.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, sprijiniți de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și criminaliști, efectuează, miercuri, 20 iunie, 11 percheziții domiciliare, la persoane bănuite de evaziune fiscală în domeniul deșeurilor reciclabile.

Perchezițiile au loc pe raza județelor Dâmbovița și Giurgiu.

De asemenea, vor fi efectuate 2 controale economice.

„Vor fi puse în executare 5 mandate de aducere, persoanele în cauză urmând a fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale care se impun”, se arată într-un comunicat al Poliției.

Prejudiciul cauzat este estimat la 1,2 milioane de euro.

La activități participă și polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Argeș și Giurgiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here