Mai mulți elevi din Olt au avut la dispoziție timp suplimentar pentru rezolvarea subiectelor la Bac/ Cum a fost posibil

Timpul alocat absolvenților de liceu pentru rezolvarea subiectelor la prima probă a examenului de bacalaureat, susținută luni, respectiv proba scrisă de Limba și literatura română, a fost prelungită cu o oră, ba chiar cu o oră și jumătate în mai multe cazuri în Olt.

Potrivit inspectorului general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean, Mariana Gheorghe, în cinci cazuri speciale a fost nevoie ca organizatorii să prelungească timpul alocat pentru rezolvarea subiectelor.

„Am avut trei elevi de clasa a XII-a, doi de la Colegiul Naţional Vocaţional «Nicolae Titulescu» şi unul de la Colegiul Naţional «Radu Greceanu» din Slatina, pentru care am prelungit timpul, pentru că ei au probleme de vedere. În plus, a trebuit ca subiectele să le fie xeroxate pe coli mai mari, format A 3.

Alte două situaţii speciale le-am avut în Caracal. La Liceul Teoretic «Mihai Viteazul», unde un elev care a susţinut proba este surdo-mut, iar un altul, de la Colegiul Naţional «Ioniţă Asan», are autism. Prin urmare, ei au avut nevoie de condiții speciale ca să poată susține proba de luni a Bacalaureatului”, a declarat Mariana Gheorghe.

Un alt caz, cu totul altul, a avut loc la Liceul Teoretic „Petre Pandrea” din Balș, unde un elev a fost eliminat din examen după ce a fost prins în timp ce încerca să copieze.

Prima sesiune a Bacalaureatului 2018 a început luni, 25 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română.

Examenul maturității continuă miercuri, 27 iunie, cu proba obligatorie a profilului.

Ultima probă scrisă din această sesiune, proba la alegere a profilului şi specializării, este programată pentru joi, 28 iunie.

Pentru a promova examenul de BAC 2018, candidații trebuie să obțină o medie de cel puțin 6.

Afişarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 4 iulie (până la ora 12:00). În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, în intervalul orar 12:00-16:00.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here