Consiliul Județean Olt reface și modernizează mai multe drumuri județene/ VIDEO

Consiliul Județean Olt a aprobat, în ședința ordinară de joi, două proiecte de hotărâre pentru refacerea unui drum județean afectat de inundațiile din martie și pentru modernizarea altuia, pe o porțiune rămasă neasfaltată.

Este vorba, în primul rând, despre Drumul Județean DJ 679 B, care, în luna martie a acestui an, pe raza localității Văleni, a fost distrus de apa acumulată din topirea zăpezii și pentru refacerea căruia consiliul județean a primit bani de la guvern.

„Unul dintre drumuri este cel legat de inundațiile de la Văleni, pentru care am primit bani din Fondul de rezervă al guvernului, iar astăzi, în urma studiului de fezabilitate, am aprobat indicatorii tehnico-economici. Urmează să scoatem contractul la licitație”, a declarat, după ședință, președintele CJ Olt, Marius Oprescu.

Pentru refacerea acestui drum administrația publică a județului va cheltui aproape două milioane de lei.

Un alt drum pe care consiliul județean în are în vedere este DJ 657 B, rămas neasfaltat pe porțiunea care face legătura în comuna Sârbii Măgura și Colonești. Pentru acest proiect CJ Olt va cheltui peste 1,6 miliarde de lei, investiția urmând să fie finanțată doar cu bani din bugetul județului.

„Este o porțiune de drum care a rămas neasfaltată și pe care o promovăm ca pe o investiție. Aceasta din urmă este o investiție finanțată din bugetul propriu al consiliului județean”, a mai precizat Marius Oprescu.

Din fonduri guvernamentale vor fi refăcute și alte drumuri, de data aceasta afectate de alunecări de teren și pentru care consilierii județeni au aprobat deja indicatorii tehnico-economici.

În total, CJ Olt a primit 6,8 milioane de lei de la Executiv pentru refacerea drumurilor județene afectate de inundațiile și alunecările de teren care au avut loc în această primăvară, bani care trebuie cheltuiți până la sfârșitul acestui an.

„Mai avem două alunecări de teren pentru care am aprobat indircatorii tehnico-economici, și încă una pentru care probabil vom aproba indicatorii tehnico-economici în ședința următoare, urmând ca toate să fie scoase la licitație pentru că avem termen până la finalul anului să cheltuim banii care au venit de la guvern. Este vorba despre șase milioane opt sute de mii de lei de la guvern pentru toate aceste drumuri. Dacă nu ne vom încadra în această sumă, diferența o pune consiliul județean din bugetul propriu, astfel încât acele porțiuni de drum să fie redate circulației”, a explicat Marius Oprescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here