Patronul Restaurantului „Casa Oltenească” din Slatina, la un pas de o bucurie în dosarul în care e judecat pentru evaziune fiscală

Patronul Restaurantului „Casa Oltenească” din Slatina, Adrian Florin Orodel, trimis în judecată, alături de alte trei persoane, ar putea să scape de gratii după ce Tribunalul Olt a decis înlocuirea arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu.

Dacă procurorii nu vor contesta decizia tribunalului sau, în condițiile în care măsura va fi contestată, dacă magistrații Curții de Apel Craiova vor menține soluția Tribunalului Olt, Adrian Florin Orodel va putea să stea acasă.

„Dispune punerea în libertate a inculpatului Orodel Adrian Florin de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.1 emis la data de 12.03.2018 de Tribunalul Olt în baza încheierii nr. 47 din data de 06.03.2018 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr 2905/104/2017/a4, dacă nu este reţinut/arestat în altă cauză”. În baza art. 362 alin.2 C.p.p. rap. la art. 242 alin.2 Cod procedură penală înlocuieşte măsura arestului preventiv luată faţă de inculpatul Orodel Adrian – Florin, în prezent deţinut în Penitenciarul Craiova, cu măsura arestului la domiciliu prev. de art. 202 alin. 4 lit. d) C. proc. pen. pe o durată de 60 zile, calculată de la data rămânerii definitive a prezentei încheieri”, se arată în încheierea Tribunalului Olt.

Dacă va ajunge acasă, Adrian Florin Orodel va trebui să se supună unor obligații. El nu poate părăsi imobilul în care locuieşte fără încuviinţarea instanţei, iar pe durata arestului la domiciliu inculpatul trebuie să se prezinte în faţa instanţei de judecată ori de câte ori este chemat, să nu comunice cu ceilalți inculpaţi în dosar și nici cu martorii din dosar. Dacă una sau mai multe dintre aceste obligații vor fi încălcate, Orodel va ajunge din nou după gratii.

Patronul Restaurantului „Casa Oltenească” din Slatina a fost băgat după gratii în luna martie a acestui an după ce omul de afaceri a încălcat condițiile impuse de controlul judiciar, sub care fusese plasat în dosarul în care era cercetat pentru evaziune fiscală.

Alți trei inculpați au fost trimiși în instanță în acest dosar, sub măsura controlului judiciar. Este vorba de Manolache Nicolae, Manolache George-Adrian, Manolache Liliana Ecaterina.

Cei patru inculpați au fost reținuți, în martie 2017, în urma perchizițiilor pe care polițiștii din Olt le-au efectuat în patru județe în cadrul unui dosar de evaziune fiscală.

Asupra celor patru persoane există bănuiala că, în perioada 2010 – 2014, în calitate de administratori ai unor societăți comerciale, ar fi evidenţiat în evidența contabilă cheltuieli care au avut la bază operațiuni fictive, de la peste 10 firme tip fantomă, prin crearea unui circuit tip suveică, și nu ar fi înregistrat în documentele legale ale societății, în întregime, veniturile obţinute, în scopul diminuării obligațiilor fiscale și sustragerii de la plata bugetului de stat a TVA și a impozitului pe profit.

„Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de peste 14.000.000 de lei, reprezentând TVA și impozit pe profit”, se arată într-un comunicat al Poliției.

Adrian Florin Orodel a fost trimis în judecată într-un alt doilea dosar, tot pentru evaziune fiscală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here