Mihai Fifor, pe fondul ameninţărilor tot mai mari venite din partea Rusiei: Suntem aproape siguri că vom obține un comandament NATO în România

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a anunţat găzduirea unui comandament NATO pe teritoriul României. În contextul Summit-ului Alianţei din acestă săptămână, oficialul guvernamental a subliniat din nou importanța unui comandament  NATO în ţara noastră, acest lucru fiind unul din obiectivele României.

“Cred că România va obține ceea ce și-a propus. MApN împreună cu MAE lucrează de câteva luni bune pentru ca cele două obiective pe care ni le-am propus pentru acest Summit să fie îndeplinite.

Cel dintâi se referă la reașezarea structurii de comandă a Alianței Nord Atantice. România a anunțat la ministeriala din iarna acestui an că dorește să găzduiască un comandament terestru de nivel de corp de armată.

Din momentul în care am anunțat acest lucru am pornit pe toate căile un lobby cât se poate de puternic pentru a putea atinge acest obiectiv”, a afirmat Mihai Fifor, potrivit defenseromania.ro.

Ministrul a explicat și de ce ţara noastră are nevoie de acest comandament.
El consideră că necesitatea unui comandament NATO pe teritoriul țării noastre e dată de situația geostrategică din zonă. Iar România trebuie să rămână cel mai important furnizor de securitate într-o zonă în care Marea Neagră spumegă după anexarea Crimeei de către Rusia, iar situația din Balcanii de Vest este și ea tensionată.

“Vă reamintesc că acest lucru nu îl dorim doar din orgolii locale sau regionale. România este și trebuie să rămână cel mai important actor regional, cel mai important furnizor de securitate și stabilitate în această zonă foarte complicată pe care vă rog să o priviți ca fiind între Marea Neagră și Balcanii de Vest.

Marea Neagră cu problemele generate de anexarea ilegală a peninsulei Crimeea în 2014 de Federația Rusă, o Federație care se întărește constant în Crimeea și Balcanii de Vest care nu au liniște. Discutăm despre focare care deocamdată sunt controlate. România trebuie să fie un lider”, a precizat Fifor.

Potrivit ministrului, în momentul în care vom obține un comandament al Alianţei vom putea discuta despre un centru de greutate al NATO în acestă regiune.

“În momentul în care ai un comandament pe teritoriul tău ai o altă voce, o altă abordare. Un comandament înseamnă peste 400 de ofițeri în această țară. Înseamnă o conexiune pe care o putem face cu alte comandamente similare”, a adăugat oficialul guvernamental.
“S-a muncit mult pentru lucrurile acestea. Suntem aproape siguri că vom obține acest comandament”, a concluzionat Fifor.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here