Întâlnirea tete-a-tete Trump – Putin a durat peste două ore. Trump: E un început foarte bun

Discuția tete-a-tete dintre președintele american Donald Trump și omologul rus Vladimir Putin de la Helsinki a durat mai bine de două ore. ”Un început foarte bun”, a susținut liderul de la Casa Albă.

“Cred că este un bun început. Un foarte, foarte bun început pentru toată lumea”, le-a spus Trump ziariștilor, potrivit The Washington Post.

Trump și Putin au primit apoi delegațiile pentru discuții extinse. Ulterior, cei doi sunt așteptați să susțină o conferință de presă comună.

Înainte de începerea acestor discuții, Donald Trump a susținut că relațiile dintre Statele Unite și Rusia sunt cele mai proaste din istorie, iar de vină sunt… politicienii americani.

”Relația noastră cu Rusia nu a fost niciodată mai rea din cauza anilor de nesăbuință și stupiditate din partea americanilor, iar acum din cauza vânătorii de vrăjitoare”, scrisese Trump, pe Twitter.

Preşedintele american a ajuns luni în capitala Finlandei, la prima sa întâlnire bilaterală cu Putin. Discuțiile au început mai târziu decât fusese anunțat și asta pentru că liderul de la Kremlin a întârziat.

Întâlnirea tete-a-tete Trump – Putin a durat peste două ore. Cei doi vor susține o conferință de presă comună

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here