Fărădelegea continuă să se manifeste pe șoselele din Olt. Iată ce au pățit doi bărbați care au nesocotit prevederile legale

Cu toate lecțiile pe care polițiștii din Olt le dau aproape în fiecare zi, pedepsindu-i pe cei care încalcă prevederile legale ce reglementează regimul circulației rutiere, fărădelegea continuă să se manifeste pe șoselele din Olt.

Polițiștii din Slatina au depistat în trafic, marți, un bărbat de 31 de ani, din comuna Perieți, în timp ce conducea un autoturism pe strada Primăverii din municipiul-reședință de județ, având dreptul de a conduce suspendat din luna mai a acestui an.

Tot marți, acționând pentru prevenirea evenimentelor rutiere negative, polițiștii au depistat în trafic, pe raza comunei Vitomirești, un bărbat de 33 de ani, din localitate, în timp ce conducea un motoscuter neînregistrat. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere.

„În primul caz, polițiștii au întocmit dosar penal, cercetările continuând sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În cel de-al doilea caz se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, agentul principal Alexandra Dicu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.