Victorie pentru Iohannis: CCR a declarat neconstituţională legea de înfiinţare a Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii

Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis şi a declarat neconstituţional proiectul de lege privind înfiinţare Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI).

Preşedintele CCR, Valer Dorneanu, a afirmat că legea privind înfiinţarea FSDI a fost declarată neconstituţională, deoarece acest fond nu trebuia înfiinţat printr-o lege, ci printr-o hotărâre de Guvern, conform hotnews.ro.

Înfiinţarea acestui Fond Suveran a fost unul din temele principale cu care PSD a mers în campania electorală şi pe care liderii, în frunte cu Liviu Dragnea, au marşat la începutul acestui an.

Preşedintele Klaus Iohannis susţinea în sesizarea sa că legea încalcă mai multe articole din Constituţie şi cere să fie declarată neconstituţională în ansamblul său.

“Instituind prin lege înfiinţarea FSDI, Parlamentul a nesocotit dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie în componenţa sa referitoare la separaţia puterilor în stat, reglementând într-un domeniu ce ţine de competenţa de reglementare a autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale, viciu de natură să antreneze – conform jurisprudenţei instanţei constituţionale – neconstituţionalitatea legii în ansamblul său”, se arată în sesizare.

El subliniază că referirea din titlul legii criticate şi la ‘modificarea unor acte normative’ nu schimbă această stare de lucruri, întrucât modificările aduse Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 159/1999 privind înfiinţarea Companiei Naţionale ‘Loteria Română’ SA, respectiv Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 199/2000 privind înfiinţarea Companiei Naţionale ‘Imprimeria Naţională’ SA sunt simple modificări de corelare legislativă devenite necesare ca urmare a înfiinţării Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii.

Preşedintele Iohannis mai susţine că, prin obiect, scop, strategia investiţională, modul de selectare a conducerii şi modalitatea de înstrăinare a acţiunilor sau activelor din proprietatea FSDI, legea criticată încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie.

El arată că norma ce reglementează organizarea şi funcţionarea FSDI prin raportare exclusivă la prevederile Legii societăţilor nr. 31/1990 şi la cele ale legii criticate este lipsită de previzibilitate, fiind astfel încălcate dispoziţiile din Constituţie, întrucât exclude de la aplicare orice alte reglementări specifice pieţei de capital sau fondurilor de investiţii.

Preşedintele Iohannis mai arată că legea criticată este neclară şi sub aspectul lipsei oricăror menţiuni referitoare la monitorizarea FSDI de către orice altă autoritate, inclusiv de către Eurostat pe perioada existenţei acestuia. De asemenea, el arată că în conturarea regimului juridic al FSDI nu se regăsesc trimiteri referitoare la normele europene incidente şi obligatorii pentru desfăşurarea activităţii unui astfel de fond.

El spune că soluţia legislativă privind capitalul social al FSDI în valoare de 9.000.000.000 lei şi includerea în cadrul Fondului a unor companii ce în ultimii ani au înregistrat pierderi (de exemplu: CFR, Poşta Română, CE Oltenia) este de natură să afecteze interesul naţional în activitatea economică.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here