Imagini dramatice de la accidentul rutier produs în această dimineață pe DN 65, la ieșirea din Balș spre Craiova, în urma căruia șase persoane au ajuns la spitalul din oraș. Ulterior, cinci dinrte răniți au fost transferați la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
În accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau șase persoane. Potrivit polițiștilor, incidentul s-ar fi petrecut după ce unul dintre șoferii implicați ar fi pătruns pe contrasens.
„În această dimineață, la intrarea în orașul Bals dinspre Craiova, s-a produs un accident rutier. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un conducător auto ar fi pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Alexandra Dicu.
La locul intervenției U juns pompierii cu o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare, un echipaj SMURD și mai multe echipaje de la Serviciul de Ambulanță.
„Cele șase persoane aflate în autoturisme, toate de sex masculin, cu vârste între 26 și 42 de ani, prezentând diverse traumatisme prin accident rutier, au fost transportate la CU Balș.
În urma evaluării victimelor de către personalul medical din cadrul Spitalului Balș, cinci dintre acestea au fost transferate la UPU Slatina”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu.
Traficul a fost blocat complet aproximativ 15 minute În prezent se circulă îngreunat, a mai precizat Alexandra Dicu.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.