Ministerul Justiției a publicat lista finală a candidaților la șefia DNA. Cine sunt Florentina Mirică, Marius Iacob, Cristian Lazăr și Elena Grecu. Dosarele ‘grele’ instrumentate de cei patru procurori

Ministerul Justiţiei a publicat luni seară lista finală a candidaturilor pentru conducerea DNA, informează Știripesurse.ro. Patru procurori s-au înscris în cursa pentru șefia Dorecției. Este vorba despre Florentina Mirică, Aurel Cristian Lazăr, Marius Constantin Iacob şi Camelia Elena Grecu.

Încă un procuror și-a depus candidatura pentru conducerea DNA. Este vorba despre procuroarea Elena Grecu, care lucrează din 2015 ca şefă a Biroului Juridic al DNA, structura centrală. Elena Grecu a fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, informează Știripesurse.ro.

Cristian Lazăr, din cadrul Parchetului General, este al treilea procuror care și-a depus candidatura pentru șefia DNA.

Lazăr este procurorul care, în 2015, a dispus neînceperea urmăririi penale în cazul lui Victor Ponta, ca urmare a acuzațiilor de plagiat. De asemenea, el a anchetat dosarul ”Închisoarilor CIA pe teritoriul României”.

Și Marius Iacob, procurorul – șef adjunct al DNA, și-a depus luni, în ultima zi, dosarul de candidatură la șefia DNA. El a instrumentat dosarul copiilor morți la Maternitatea Giulești, a coordonat ancheta DNA în cazul ”Colectiv”, dosarele lui Sorin Ovidiu Vântu și dosarul Elodia Ghinescu. Marius Iacob a lucrat cu Laura Codruța Kovesi și la Parchetul General, ca prim-adjunct al acesteia și ca Procuror șef secție (delegat) – Secția de urmărire penală și criminalistică.

Primul procuror care și-a depus candidatura pentru șefia DNA este Florentina Mirică.

Florentina Mirică este de aproape opt ani la DNA. De-a lungul timpului, ea a instrumentat mai multe dosare mediatizate: judecătorul Stan Mustață, afaceristul Dinel Staicu – „Șpaga pentru achitare”, fostul boxer Rudel Obreja „Spagă la Curtea Supremă”, afaceristul Cătălin Chelu -„Mită la MAI”, judecătoarele Antonela Costache și Viorica Dinu – „Rețeaua judecătoarelor de la Tribunalul București” sau judecătoarea Veronica Cârstoiu- „Regina șpăgii din justiție”.

Totodată, ea a instrumentat dosarul în care au fost trimişi în judecată pentru abuz în serviciu fostul vicepremier Gabriel Oprea şi mai multi ofiţeri superiori din Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI).

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here