Florentina Mirică, înainte de interviul pentru șefia DNA: Corupția e un fenomen generalizat, de la acea ciocolată dată la ghișeu, la procentul de 10% din valoarea contractelor

Sursa foto: b1.ro

Florentina Mirică, unul dintre cei patru candidați la șefia DNA, a declarat, înainte de începerea interviului cu Ministrul Justiției, că speră ca experiența și proiectul său managerial să fie de succes. Procuroarea a susținut că în România corupția continuă să fie un fenomen generalizat. 

“Sunt pregatita, sper ca experiența și proiectul managerial să fie de succes pentru aceasta instituție, știu că fenomenul corupției e unul generalizat, de la mica corupție, acea ciocolată dată la ghișeu la acel procent de 10 la sută din valoarea contractelor”, a declarat Florentina Mirica, la intrarea în Ministerul Justiției.

Întrebată dacă este de părere că va conta apropierea de Laura Codruța Kovesi, Mirică a spus: “În mod evident nu e un argument legal și sper să nu conteze”.

Referitor la dosarele pe care le-a instrumentat, printre care cel privindu-l pe Gabriel Oprea, Mirică a spus: “Nu-mi pot imagina cum să nu cântărească o astfel de experiență profesională”.

Aceasta a ținut să facă și o precizare, referitor la o dezinformare apărută în anumite publicații: “S-a spus ca as fi avut o actiuune disciplinara referitoare la deconspirarea unui martor.E gresit, nu e adevarat. E vorba o disputa juridica transata de CCR si anume ca dreptul la aparare este prioritar fata de protectia informatiilor clasificate”.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here