Accident GRAV în Olt. 3 persoane, printre care o tânără mămică și copilul ei de 2 ani, au ajuns la spital. Micuțul e rănit la cap/ FOTO+VIDEO

Trei persoane au ajuns, duminică, la spital după ce un autoturism și o autoutilitară au fost implicate într-un accident rutier grav produs pe Drumul Județean 643 A, pe raza localității Vulpeni. Printre victime se află și o tânără mămică și copilul ei de doi ani. Micuțul este rănit la cap.

La locul evenimentului au intervenit un echipaj SMURD și o echipă de cadre medicale de la Ambulanță.

„Pompierii SMURD Balș și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Olt au intervenit în comuna Vulpeni, la un accident rutier produs pe Drumul Județean 643 A. În accident au fost implicate un autoturism și o autoutilitară, în care se aflau șase adulți și un minor, în vârstă de doi ani.

Echipajele medicale au transportat la Centrul de Urgențe Balș minorul, din localitatea Vulpeni, cu traumatism cranio-cerebral, pe mama acestuia, în vârstă de 18 ani, din aceeași localitate, cu hematom la arcada stângă și șoferul autoutilitarei, în vârstă de 72 de ani, din localitatea Dobrețu, cu traumatism toracic”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ispectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.

Oamenii legii fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here