Mitingul diasporei. Mai mulți jandarmi ar putea fi audiați astăzi

Sursa foto: b1.ro

Continuă ancheta în cazul violenţelor de la protestul din Piaţa Victoriei de pe 10 august. Până duminică seara au fost depuse aproape 300 de plângeri împotriva Jandarmeriei. De astăzi se vor face acte de urmărie penală, iar mai mulţi jandarmi ar putea fi audiaţi.

De astăzi se reia ancheta la Parchetul General, la secția Parchetelor Militare, pentru că a fost depusă o plângere penală care îl vizează pe ministrul de Interne, Cramen Dan, și numai acești procurori pot investiga un demnitar de rangul unui membru al executivului.

Parchetul așteaptă încă documente de la Jandarmerie, inclusiv raportul prezentat de ministrul de Interne.

Văzută din Piaţă, din mijlocul manifestanţilor, intervenţia jandarmilor nu a avut nicio logică. Au fost folosite gaze lacrimogene în apropierea a două spitale şi forţele de ordine au blocat grupuri de oameni care încercau să se îndepărteze de zonele în care aveau loc violenţe, spun unii dintre cei care au depus plângeri. Până ieri, Parchetul Militar a înregistrat aproape 300 de sesizări din partea celor care spun că au fost victime ale jandarmilor.

Alexandra Simion, protestatar: Ne-am dus cu sufletul deschis, să protestăm aşa cum facem de un an si jumătate, sperând să se întâmple ceva în ţara asta.

Alexandra povesteşte că seara de 10 august i s-a părut de coşmar. Când a plecat spre protest, nu s-a gândit nicio secundă la ce avea să urmeze.

Alexandra Simion, protestatar: Era foarte paşnic absolut totul, dar da un moment dat, iar ţipete, bubuituri şi miros înţepător. Au inceput să ne usture ochii, nu mai puteam respira, ne-am pus ce am avut la îndemână la nas. Lumea era deja revoltată şi se striga nu plecăm.

Alexandra Simion: La un moment dat eram înconjuraţi de gaze, peste tot ieşeau gaze ca din pământ, am căzut, am inceput să vomit, nu mai puteam să respir sub nicio formă.

Femeia spune că senzaţia de sufocare a durat câteva zile, nu a putut vorbi şi s-a trezit şi cu o reacţie alergică pe piele. Niciunul dintre protestatarii prinşi în marea de gaze nu înţelege de ce jandarmii au folosit substanţele lacrimogene la întâmplare.

Daniel Cernea, protestar: S-au folosit aceste gaze într-o zonă unde sunt două maternităţi. Îmi lăcrimau ochii şi nu mai vedeam nici în ce parte să fug, n-am reuşit să mă orientez.

Şi alţi protestatari povestesc că nu au avut scăpare deşi au încercat să fugă din piaţă .

Adrian Nica, protestatar: Lumea, şi automat şi noi, am încercat să ne retragem către Kiseleff, pentru că dinspre Buzeşti veneau lacrimofenele, erau jandarmii. La semafor erau deja ţestoasele călare pe cai, lumea striga “jandarmeria apără hoţia” şi “criminalii”. Şi-au întors atunci caii să se retragă şi când au plecat au lăsat în spate alte lacrimogene. Alea au fost foarte aproape de noi. Ni s-a făcut rău. Lângă noi o fata pur şi simplu a picat.

Aproape 20 de oameni au depus plângeri la Parchetul Militar, în ultima zi în care reclamaţiile au mai fost înregistrate acolo.

Daniela, protestar: Am simțit permanent gaze lacrimogene. Fetița mea lacrima si strănuta. Era un aer irespirabil. La un moment dat am simtit o bubuitură. În acel moment, toti au fugit. Eu am ajuns la spital, am avut oxigen.

Această femeie a mers cu fiica ei la protestul Diasporei, fără să bănuiască prin ce urmau să treacă.

Fiica protestatarei: Automat m-am sufocat, nu puteam să respir. Ulterior am avut probleme cu vocea, mă doare foarte tare în gât.

La Parchetul Militar a ajuns şi o familie care reclamă intervenţia în forţă a jandarmilor în mijlocul protestatarilor paşnici.

Marcel Ştef, protestatar: M-au gazat, m-au împins, m-au înghiontit, m-au târât. Ce m-a frapat foarte tare a fost agresivitatea acelor brute.

Camelia Ştef, protestatar: Nu a fost niciun semnal auditiv. A fost nişte artificii pe care probabil le cunosc ei.

De luni, investigaţiile continuă la Parchetul General, acolo unde cei nemulţumiţi vor putea depune în continuare plângeri împotriva jandarmilor.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here