Sebastian Ghiţă a scăpat! Curtea de Apel de la Belgrad a respins definitiv cererea de extrădare

Problemele lui Sebastian Ghiţă cu justiţia din România par să se fi încheiat definitiv! Curtea de Apel de la Belgrad a respins definitiv cererea de extrădare depusă de statul român. 

Curtea de Apel a menţinut decizia Înaltei Curţi de la Belgrad, care a respins cererea de extrădare în urma faptului că, printr-o hotărâre a Oficiului pentru Azil al Ministerului de Interne sârb, lui Ghiţă îi fusese acordat azil în Serbia în iunie 2018, dată fiind ‘ameninţarea de persecuţie în ţara de origine din cauza opiniilor lui politice’, conform stirileprotv.ro.

Astfel, instanţa a susţinut că situaţia lui Sebastian Ghiţă se va deteriora dacă este extrădat în România şi a menţinut azil acordat de statul sârb în iunie.

Sebastian Ghiţă a fugit din ţară la finalul anului 2016 cu puţin timp înainte să fie emis un mandat de arestare pe numele său. Acesta a fost arestat în Serbia în aprilie 2017 după ce a fost prins cu act de identitate fals şi eliberat ulterior pe cauţiune de 200.000 de euro.

Acesta este vizat în România de mai multe anchete penale, dar pentru moment nu are nicio condamnare definitivă.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here