Casă DISTRUSĂ de incendiu în Olt/ Un bărbat a fost transportat la spital/ FOTO

Un bărbat de 53 de ani, din Găneasa, a ajuns la spital, vineri, după ce locuința acestuia a luat foc. Casa a suferit pagube serioase, acoperișul fiind distrus aproape în totalitate, dar și mai multe bunuri.

La fața locului au ajuns pompierii din Slatina cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și un echipaj SMURD. Salvatorii au sintin focul, însă casa a suferit pagube serioase.

„În momentul sosirii la fața locului, incendiul se manifesta cu flacără și degajări mari de fum la acoperișul casei, la bunurile din interiorul mansardei dar și la acoperișul unei anexe care se afla in continuare casei. 

Au ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați, bunurile aflate în mansardă și acoperișul unei anexe pe 20 de metri pătrați”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, plutonierul major Victor Enuș.

Un bărbat în vârstă de 33 ani, conștient, cu traumatism de umăr, a fost asistat medical de echipajul SMURD și transportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Slatina.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este scurtcircuit electric, a mai precizat purtătorul de cuvânt al pompierilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here