Dezvoltare Urbană continuă proiectele de înfrumusețare a orașului: Pergole, bănci și jardiniere noi pe strada Ecaterina Teodoroiu/ FOTO

Odată cu refacerea spațiilor verzi și înlocuirea coșurilor de gunoi deteriorate, Primăria Slatina continuă schimbarea mobilierului urban.

Pentru confortul cetățenilor și înfrumusețarea imaginii orașului, pe lângă acțiunile de recondiționare a mobilierului degradat, angajații SC Dezvoltare Urbană SRL Slatina au montat peste 20 de pergole, 26 de bănci din beton si 14 bănci cu jardinieră de-a lungul întregii străzi Ecaterina Teodoroiu.

Schimbări au fost efectuate în această vară și pe strada Basarabilor, unde au fost amplasate bănci noi de odihnă în zonele reabilitate, au fost înlocuite băncile deteriorate, au fost plantați puieți, flori și gazon.

De asemenea, bănci noi au fost amplasate și pe bulevardul A.I.Cuza, spațiile verzi suportând și ele modificări.

1 COMENTARIU

  1. Exact astea lipseau…. poate ar trebui să faceți un articol despre mizeria de pe străzile din Clocociov, neasfaltate, de exemplu…Boiangiului, Armașului, despre haitele de câini de pe aceste străzi, despre cursele de mașini din Clocociov, in mare parte conduse fără permis, despre gunoaiele arse în fața porții… că așa au fost învățați… și altele…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here