Consiliul Judeţean va accesa noi programe de finanţare pentru dotarea ISU/ VIDEO

După ce a semnat un contract de finanţare, din fonduri europene, a unui proiect transfrontalier româno-bulgar, prin care pompierii olteni şi jandarmii vor fi dotaţi cu noi mijloace de intervenţii la situaţii de urgenţe, Consiliul Judeţean Olt va încerca să acceseze noi programe de finanţare şi pentru dotarea sediilor secundare ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

„Pe viitor vom încerca să mai accesăm astfel de proiecte, încât ISU Olt să-şi doteze şi sediile secundare. Aşa cum ştim, în exerciţiul bugetar trecut Consiliul Judeţean a accesat pentru ISU Olt o serie de proiecte prin care a dotat baza de la Slatina şi foarte puţin din bazele secundare. Aşa că încercăm, acum, prin diverse proiecte să ajutăm ISU să îşi doteze şi bazele secundare la un nivel la care să poată interveni foarte rapid şi în siguranţă”, a declarat Marius Oprescu, preşedintele CJ Olt.

Consiliul Județean Olt a semnat, în data de 24 august, contractul de finanțare nerambursabilă pentru proiectul  Investiții comune în domeniul situațiilor de urgență în cadrul Consiliului Județean Olt și Municipalității Dolna Mitropolia, Bulgaria”, se arată într-un comunicat de presă al instituției publice.

În valoare totală de 916.047,52 euro, proiectul, care are o perioadă de implementare de 36 de luni, prevede pentru Consiliul Județean Olt, în calitate de lider, valoarea de 416.211,90 euro, în vreme ce Municipalitatea Dolna Mitropolia, Bulgaria, în calitate de lider, îi revine suma de 499.835,62 euro.

Proiectul își propune să îmbunătățească pregătirea și capacitatea autorităților cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență și de risc în zona transfrontalieră Olt – Pleven, respectiv în județul Olt și în districtul Pleven, prin achiziționarea unor echipamente necesare în acțiunile de prevenire a situațiilor de risc și de acțiune în situații de urgență și dezastre naturale.

Pentru ISU Olt vor fi achiziţionate o autoutilitară de stingere cu o capacitate crescută a rezervorului, încă o autoutilitară pentru intervenții în activitățile zilnice, iar în dotarea Jandarmeriei Olt vor intra trei ATV-uri, trei autovehicule, o barcă din fibră de sticlă şi mai multe veste de salvare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here