Polițiștii din Balș au confiscat sute de rochii/ Cine e păgubitul și de ce i-a fost luată marfa/ FOTO

Polițiștii din Balș au ridicat, recent, în vederea confiscării, peste 450 de rochii, în valoare de peste 22.000 de lei, de la un bărbat oprit în trafic și care nu a putut prezenta documente de proveniență pentru obiectele de vestimentație.

Acționând pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite, polițiștii din Balş au surprins, recent, în flagrant delict, un bărbat, de 42 de ani, din comuna Vultureşti, în timp ce transporta cu un autoturism mai multe rochii de damă, pentru care nu a putut prezenta documentele de proveniență.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului, polițiștii au depistat 457 de rochii de damă, pentru care bărbatul nu deținea acte de proveniență.

„Bărbatul a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, cu amendă în valoare de 1.000 de lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu.

Totodată, polițiștii au ridicat, în vederea confiscării, cele 457 de rochii, valoarea acestora fiind de 22.850 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here