Șeful SRI Olt, locotenent-colonelul Adrian Păcurar, ar putea fi SCHIMBAT din funcție

Sediul SRI Olt

Seful SRI Olt, locotenent-colonelul Adrian Păcurar, ar putea fi schimbat din funcție. De altfel, însăși direcția pe care acesta o conduce ar putea dispărea cu totul de la începutul anului viitor.

Informațiile circulă în contextul în care Serviciul Român de Informații pregătește un amplu proces de reorganizare internă în urma căruia toți șefii județeni ar urma să fie schimbați din funcție începând cu data de 1 ianuarie 2019, potrivit unor surse, citate de G4Media.ro.

Mai mult, potrivit acestui site, citat de b1.ro, în locul filialelor județene ar urma să fie înființate 8, până la 11 centre regionale. SRI nu a confirmat datele apărute în presă, precizând că acestea fac parte din categoria informaţiilor clasificate.

“Dat fiind caracterul nepublic al unor astfel de documente, informaţiile din acest domeniu sunt exceptate de la liberul acces al persoanelor acordat în temeiul art. 31 din Constituţie (dreptul la informaţie), ale cărui limite sunt stabilite la alin. (3) – „dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze securitatea naţională”, precum şi în temeiul art. 51 (dreptul de petiţionare) ale cărui limite sunt stabilite la alin. (4) – „autorităţile publice au obligaţia să răspundă la petiţii în termenele şi condiţiile stabilite potrivit legii. Ca expresie a temeiului constituţional prevăzut la art. 31 alin. (3), prin efectul art. 12 alin. (1) lit. „a” din Legea nr. 544/2001, informaţiile clasificate din domeniul securităţii naţionale sunt exceptate de la accesul liber al cetăţenilor, astfel de date neputând fi comunicate decât în condiţiile şi către beneficiarii prevăzuţi de art. 10, alin. 2 şi art. 11 ale Legii nr. 51/1991, cu respectarea principiilor prevăzute în Legea nr. 182/2002”, se arată într-un răspuns al Serviciului la solicitarea G4media.ro.

Adrian Păcurar a fost numit şef al SRI Olt începând cu data de 1 iulie 2015, după ce postul rămăsese vacant din noiembrie 2014, când colonelul Ștefan Vlăduțescu, fost ofițer de Securitate, s-a pensionat. Acesta, fost şef al SRI Dolj, preluase ştafeta în Olt de la Marius Voinea, mutat la SRI Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here