Sesizându-se dintr-un articol publicat de OLT-ALERT pe subiectul anchetei pe care Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt o derulează în cazul lui Bogdan Dumitrescu, polițistul împușcat în cap, la începutul acestui an, de iubita lui, conducerea acestei unități de parchet afirmă că nu există nici o presiune din partea nimănui în această anchetă și că, de regulă, astfel de presiuni nu se fac asupra procurorilor. În articolul respectiv OLT-ALERT dezvăluia, citând surse ale site-ului, că există elemente noi care ar putea conduce nu către un accident ce avea să-i curme viața polițistului, așa cum a reieșit din primii pași ai anchetei, ci către o posibilă crimă.
Prim-procurorul Anca Anuța susține că ancheta se desfășoară în condiții de normalitate, fără nici o presiune asupra anchetatorilor.
„Ancheta o face Parchetul Olt și nu este nimic real. Adică, cine să facă presiuni asupra noastră?! Nu se fac presiuni nu doar aici, dar nici în alte cauze. Am pretenția că suntem destul de maturi și echilibrați, astfel încât nu am accepta presiuni. Deci, în niciun caz nu s-au făcut și nu se fac presiuni nici în acest dosar, dar nici în alte cauze, în general”, a declarat șefa Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.
OLT-ALERT dezvăluia, în articolul cu pricina, detalii șocante vehiculate în jurul anchetei de la Parchetul Olt în cazul polițistului Bogdan Dumitrescu, de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt, împușcat în cap, la începutul acestui an, de iubita sa.
Varianta oficială arăta, cel puțin la începutul anchetei, că, înainte de nenorocire, polițistul a mers cu iubita sa la niște prieteni, unde au servit masa și au consumat băuturi alcoolice. Au plecat de acolo fără să se fi certat, după cum au declarat procurorilor gazdele, martori-cheie în dosar. Ajunși în apartamentul bărbatului, cei doi ar fi cosumat, și aici, băuturi alcoolice. Ulterior, femeia s-ar fi jucat cu arma pe care polițistul o deținea în proprietate, un pistol atipic, fără piedică. Arma s-ar fi descărcat accidental, a penetrat mâna femeii și, mai departe, craniul bărbatului, din spate.
Ei bine, sursele OLT-ALERT susțin că în apartamentul polițistului nu s-ar fi tras doar un glonte din pistolul acestuia, ci două – variantă care pune sub semnul îndoielii descărcarea accidentală a armei. Unul dintre gloanțe s-ar fi înfipt într-un perete al încăperii.
Un alt element nou ar fi acela că în craniul victimei s-ar fi găsit fragmente din oasele mâinii iubitei, lucru care ar fi posibil doar în cazul în care mâna femeii s-ar fi aflat foarte, foarte aproape de capul polițistului, ba chiar pe ceafa acestuia.
Un alt amănunt ar fi acela că, în apartament, cei doi nu ar fi consumat alcool singuri, ci ar fi fost o a treia persoană, lucru care ar reieși din faptul că oamenii legii au găsit nu două pahare folosite, ci trei. De asemenea, anchetatorii ar fi găsit în locuință trei cești cu cafea, una dintre ele nebăută.
OLT-ALERT a formulat către Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt o solicitare în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cerând o poziție oficială asupra acestor informații. Parchetul nu le-a confirmat, dar nici nu le-a infirmat.
Un dosar penal a fost deschis și pe numele femeii, Alina Gheorghe, de 28 de ani, care este cercetată, deocamdată, pentru ucidere din culpă.