Polițistul Viorel Teacă a oferit lecții de prim ajutor la LPS Slatina/ FOTO

Cu prilejul Zilei Mondiale de Prim Ajutor, Crucea Roșie Olt a organizat, joi, la Liceul cu Program Sportiv Slatina, lecții de salvare a vieților în caz de accidente rutiere. Printre formatori s-a aflat și Viorel Teacă, agent șef principal în cadrul Poliției Rutiere Slatina, un pasionat voluntar în domeniu.

Ziua Mondială de Prim Ajutor a fost marcată, anul acesta, sub sloganul “Nu ai nevoie de licență că să salvezi vieți pe drum”. Acțiunea organizată de  Crucea Roșie Română – Filiala Olt a avut ca temă “Prima reacție la accidente rutiere”.

Dintre formatori a făcut parte și Viorel Teacă, agent șef principal al Poliției Municipale Slatina, voluntar al Crucii Roșii Olt care, pe lângă tehnici care salvează vieți, a prezentat importanta intervenției rapide, la fața locului, a oricărei persoane aflate în apropiere.

„Este extrem de important ca oricare om să aibă minime cunoștințe de prim ajutor. Pentru că oricând ne putem confrunta cu o situație gravă în care un om să se afle în pericol de moarte și care ar putea fi salvat grație unor manevre simple de prim ajutor. Vă dau un exemplu: nu demult, un cetățean a intrat într-o criză, negrindu-se la față. Toată lumea din preajma lui a chemat ajutor la 112, oamenii fiind convinși că omul a suferit un atac de cord. Ei bine, el a murit pentru că s-a înecat cu ceva. Dacă în preajmă se afla cineva cu minime cunoștințe medicale l-ar fi putut salva. E un caz mai rar, dar ne confruntăm cu foarte multe accidente rutiere unde astfel de cunoștințe ar putea face minuni”, a spus Viorel Teacă.

Parcurgerea unui curs de prim ajutor al Crucii Roșii oferă informații și abilități necesare intervenției rapide în cazul producerii unui accident cu victime.

Înscrieri la cursurile de prim ajutor se fac completând formularul de înscriere disponibil la adresa: https://crucearosie.ro/cursuri-2/cursuri-de-prim-ajutor/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here