Amețeală inexplicabilă, amorțeală în brațe – Spondiloza cervicală. Care sunt simptomele și cum se tratează

Spondiloză cervicală sau osteoartrita cervicală este o condiție degenerativă a coloanei cervicale, ce afectează corpurile vertebrale și discurile intervertebrale de la nivelul gâtului (cum este cazul herniei de disc), precum și conținutul canalului spinal (rădăcinile nervilor și/sau măduva spinării).

Atunci când are loc deshidratarea și micșorarea discurilor intervertebrale, când apar osteofitele și are loc alterarea cartilajelor articulare și a discurilor intervertebrale, se dezvoltă osteoartrita.

Nervii paravertebrali de la nivelul gâtului pot fi afectați de spondiloză cervicală prin iritare sau compresiune, atunci când se îngustează orificiul osos prin care aceștia străbat coloana vertebrală.

Nervii paravertebrali de la nivelul gâtului sunt destinați capului, gâtului, umerilor, brațelor, degetelor, spatelui și într-o oarecare măsură organelor din cavitatea toracică. Din această cauza veți vedea că simptomele spondilozei cervicale nu se restrâng doar la nivelul gâtului, ci merg la distanță pe brațe.

Așa se explică de ce persoanele cu spondiloză cervicală sau alte afecțiuni ale coloanei de la nivelul gâtului pot prezența amețeli, tulburări de vedere, dureri la nivelul ochilor, migrene sau dureri de cap ori chiar apariția unor sunete în urechi.

Cauze

Degenerarea discurilor și apariția osteofitelor: la adulții tineri și copii, discurile intervertebrale au un conținut mai ridicat de apă.

Pe măsură înaintării în vârstă, acestea încep să se usuce și să devină mai friabile, intervenind colapsul la nivelul zonelor intervertebrale și micșorarea distanței dintre discurile intervertebrale.
Pe măsură ce crește presiunea de la nivelul fațetelor articulațiilor, debutează degenerarea acestora și apar artritele.

Cartilajul care le acoperă și le protejează se uzează. În cazul în care cartilajul se uzează complet, poate avea loc chiar și frecarea directă a oaselor. Pentru a reface cartilajul pierdut, are loc o proliferare anormală a țesutului osos (apariția de osteofite). Osteofitele pot duce la mărirea presiunii exercitate asupra nervilor spinali sau a măduvei spinării, rezultând diverse complicații.

Factorul major al apariției spondilozei cervicale este îmbătrânirea. Până la vârstă de 60 de ani, cei mai mulți dintre oameni prezintă semne de spondiloză cervicală la radiografia cu raze X. Alți factori care pot predispune la dezvoltarea spondilozei cervicale sunt:

leziuni ale gâtului – acestea pot să crească riscul apariției spondilozei cervicale

factori genetici – în unele familii pot există predispoziții către această boală
excesul de greutate și lipsa exercițiilor fizice

ruptură sau alunecarea unui disc intervertebral

intervențîi chirurgicale anterioare la nivelul coloanei vertebrale

artrită severă

mici fracturi la nivelul coloanei vertebrale din cauza osteoporozei.

Simptome

În cele mai multe dintre cazuri, spondiloză cervicală nu provoacă simptome. Acestea pot varia în intensitate. Manifestările pot include:

dureri de gât – acestea pot radia la nivelul umerilor și la baza craniului. Mișcarea gâtului poate înrăutăți durerile.

Senzația de durere se răspândește de-a lungul unui braț sau spre degete. Acest lucru este cauzat de presiunea și iritarea unui nerv care pleacă de la coloana vertebrală spre restul corpului.

rigiditatea gâtului, care apare după o noapte de odihnă

dureri de cap

amorțeli și furnicături într-o anumită parte a brațului sau pe toată lungimea acestuia. Este important să-i spuneți medicului dacă manifestați slăbiciune sau amorțeală la nivelul unui braț. Manifestările sugerează presiune accentuată asupra unui nerv. Situația poartă denumirea de radiculopatie cervicală.

Mai rar poate să apară stângăcia în manipularea obiectelor, probleme ale vezicii urinare (mielopatie cervicală).

Uneori, în cazul spondilozelor cervicale se îngustează spațiul necesar măduvei spinării și a rădăcinilor nervilor care provin din măduva spinării și, trec prin coloana vertebrală spre restul corpului.

În cazul în care rădăcinile nervoase sau măduva spinării sunt presate, este posibil să apară:
furnicături, amorțeală, slăbiciunea brațelor și a picioarelor

lipsa de coordonare și dificultăți de mers

pierderea controlului vezicii urinare sau a intestinelor.

Diagnostic

În timpul examenului, medicul va evalua mai multe tipuri de mișcări ale gâtului.

Pentru a află dacă există o presiune asupra nervilor spinali sau asupra măduvei spinării, specialistul va testa reflexele, dar și puterea mușchilor pacientului. De asemenea, medicul va încerca să descopere dacă presiunea existența asupra coloanei vertebrale afectează mersul pacientului.

1. Teste imagistice – Există variate investigațîi imagistice care pot oferi detalii pentru stabilirea diagnosticului și formularea tratamentului.

Radiografia cu raze X la nivelul gâtului – în urmă acestei radiografii pot fi descoperite osteofite.
Tomografia computerizată – acest test folosește raze X și oferă imagini transversale detaliate ale structurilor gâtului, dar în mod special ale oaselor.

Imagistică prin rezonanță magnetică – folosește un câmp magnetic și unde radio pentru a produce imagini transversale, detaliate, ale țesuturilor osoase și moi. Acest tip de investigație poate ajută la identificarea zonelor în care nervii sunt presați.

Mielograma – această implică utilizarea de raze X și chiar a unei substanțe de contrast, injectate în canalul spinal, pentru generarea de imagini cu diverse zone ale coloanei vertebrale.

2. Testarea funcției nervilor – În unele cazuri poate fi necesar să se determine dacă semnalele nervoase ajung în mod corespunzător la mușchi. Testarea funcției nervilor include:

Electromiogramă – această măsoară activitatea electrică a nervilor care transmit mesaje la mușchi, când mușchii se contracta și când se află în repaus. Scopul investigației este de a evalua starea de sănătate a mușchilor și a nervilor care îi controlează.

Conductibilitatea nervoasă – pentru realizarea acestui test se vor aplică pe piele electrozi, pentru a se stabili puterea și viteză semnalelor nervoase.

Tratament

Tratamentul pentru spondiloză cervicală depinde de severitatea semnelor și a simptomelor. Scopul tratamentului este de a calmă durerea, de a va ajută în menținerea activităților zilnice obișnuite și de prevenire a prejudiciului permanent al nervilor și a coloanei vertebrale.

1. Medicamente – Dacă analgezicele fără prescripție medicală nu ajută, medicul va poate recomandă:

acetaminofen

miorelaxante

anticonvulsivante

antiinflamatoare

injecții cu steroizi

2. Terapie – Un terapeut va poate învață exerciții, pentru a ajută la întinderea și consolidarea mușchilor de la nivelul gâtului și umerilor. Unele persoane cu spondiloză cervicală trebuie să facă tracțiuni pentru a mari spațiul în care se află presate rădăcinile nervoase.

3. Chirurgie – În cazul în care tratamentele convenționale nu reușesc sau dacă semnele și simptomele neurologice – cum ar fi slăbiciunea brațelor sau a picioarelor – se agravează, este nevoie, probabil, de intervenție chirurgicală, pentru a mari spațiul alocat pentru măduva și rădăcini nervoase.

Intervenția chirurgicală poate implică eliminarea unui disc herniat sau osteofite ori îndepărtarea unei părți a unei vertebre.

Sursa: romania-noastra.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here