Doi braconieri piscicoli, prinși de polițiștii din Olt cu aproape 100 kg de pește/ FOTO

Polițiștii olteni au depistat în trafic doi bărbați care transportau aproape 100 de kg de pește. Acesta provenea din braconaj piscicol.

Acționând pentru prevenirea si combaterea faptelor de braconaj piscicol, îndreptate împotriva habitatelor piscicole, a colectării, transportului şi comercializării ilegale a produselor rezultate din activităţile ilegale de pescuit, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr 6 Găneasa au depistat în trafic două persoane care transportau cu un autoturism o cantitate de pește, motivând că l-au pescuit.

„În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că cele două persoane ar fi capturat peștele în avalul barajului Strejești, folosind 300 m de plase de pescuit multifilament și o barcă pneumatică.

Plasele de pescuit au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, urmând a fi depuse la Camera de Corpuri Delicte, din cadrul Poliției municipiului Slatina.

Cantitatea de 93 de kg pește, din speciile caras, somn și șalău a fost predată unei societăți comerciale, din municipiul Slatina, urmând ca această să fie valorificată în condițiile legii”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de pescuit comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit și pescuit cu alte unelte sau scule neautorizate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here