Accident în Olt, pe DJ 546/ Un bărbat de 35 de ani, din Slatina, a ajuns cu răni la spital/ Primele imagini de la eveniment

Un bărbat de 35 de ani, din municipiul Slatina, a ajuns la spital cu răni, sâmbătă dimineață, după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat pe DJ 546.

Accidentul s-a petrecut la ieșirea din comuna Brebeni spre Coteana, unde conducătorul auto a pierdut controlul volanului, iar autoturismul s-a răsturnat pe carosabil.

La fața locului au ajuns pompierii SMURD Slatina, care i-au acordat victimei primul ajutor, transportând-o ulterior la Urgențe.

„În accident a fost implicat un singur autoturism, în care se afla numai șoferul. La sosirea paramedicilor, autoturismul a fost găsit răsturnat pe o parte, iar șoferul, în vârstă de 35 de ani, din municipiul Slatina, se afla în afara autoturismului, conștient și cooperant.

Pacientul, cu traumatism la umărul stâng și excoriații, a fost transportat la UPU Slatina”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (UPU) Olt, plutonierul major Victor Enuș.

Polițiștii au demarat verificări în acest caz. Oamenii legii fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here