Acasă Local Actualitate Furturile, pe...

Furturile, pe primul loc în cazul infracțiunilor comise în mediul rural din Olt/ Ce face poliția

În mediul rural din Olt, furturile dețin cel mai mare procent din totalul infracțiunilor contra patrimoniului, o mare parte  fiind favorizate de oportunitățile create chiar de victimă, pe fondul  neglijenței și a neluării celor mai elementare măsuri de siguranță. Inspectoratul Județean de Poliție Olt și Inspectoratul Județean de Jandarmi Olt, parteneri în cadrul Comisiei județene de monitorizare a activității preventive, au lansat, în colaborare cu Secția 2 de Poliție Rurală Osica de Sus, Campania „Fii în siguranță! Protejează-ți bunurile!”, dedicată prevenirii furturilor.

Campania este organizată în cadrul Programului-prioritate națională-„Prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului” și se va derula pe perioada octombrie-decembrie  2018.

„Campania are ca scop conștientizarea cetățenilor asupra factorilor care favorizează infracțiunile de furt, asupra modurilor de operare cel mai des folosite de infractori, dar și  oferirea de recomandări pentru prevenirea victimizării prin astfel de infracțiuni”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu.

În cadrul campaniei, vor fi desfășurate acțiuni preventive la nivelul localităților Cezieni, Dobrosloveni, Dobrun, Drăghiceni, Fălcoiu, Fărcașele, Osica de Jos, Osica de Sus, unde polițiștii Compartimentului de analiză și prevenire a criminalității împreună cu jandarmi din cardul IJJ Olt, lucrători ai posturilor de poliție din comunele vizate și polițiști din cadrul Secției 2 de Poliție Rurală Osica de Sus vor aborda, cu prioritate, persoane care locuiesc singure, persoane vârstnice, acestea fiind segmentele cele mai vulnerabile în fața acestui tip de infracțiuni. Obiectivul este acela de a le atrage atenția celor care nu își protejează bunurile, dând de multe ori dovadă de neglijență, ceea ce îi poate costa scump uneori.

Constientizarea importanței adoptării unui comportament responsabil și implicarea fiecăruia dintre noi, prin luarea unor măsuri de protecție adecvate, sunt regulile  esențiale pentru prevenirea furturilor, a mai precizat ofițerul de relații cu prea al IPJ Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.