Caracaleanul Ion Duldurea: „Am mers la vot cu gânduri de reușită”

Omul de afaceri caracalean Ion Doldurea susține că a mers la cele două referendumuri cu gânduri de reușită.

Făcând parte din grupul care a inițiat demersul organizării unui referendum local pentru atribuirea județului Olt denumirea de Olt-Romanați, afaceristul din Caracal susține că a fost dezamăgit de prezența mică a cetățenilor la urne în prima zi a consultării populației.

„După prima zi de vot, dezamăgirea mea a fost una mare. Astăzi, însă, speranța a început să revină, pentru că prezența la vot este una mult mai puternică decât ieri. Sperăm să fie bine, și la referendumul național, și la cel local, pentru că ambele demersuri sunt foarte importante. Eu ma mers și am votat cu gânduri de reușită”, a declarat Ion Doldurea.

În Olt, în 6 și 7 octombrie populația este consultată în două probleme majore. Pentru că, pe lângă referendumul privind modificarea Constituției României prin redefinirea familiei tradiționale, există și referendumul local în cadrul căruia oamenii sunt întrebați dacă sunt de acord ca județul lor să se numească Olt-Romanați. Inițiatorii acestui demers spun că acest lucru ar însemna o reparație istorică și morală după ce fostul regim comunist a desființat abuziv, cu șase șapte decenii în urmă, județul de atunci Romanați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.