Protest al pensionarilor în Piaţa Victoriei: „Am muncit peste 35 de ani și primesc 969 de lei”

Circa 100 de pensionari protestează în Piaţa Victoriei, nemulţumiţi de faptul că în Legea pensiilor nu este prevăzută creșterea lor cu 45%, așa cum susţin ei că li s-a promis, notează hotnews.ro. 

Protestatarii s-au plâns de faptul că prin noua lege s-a stabilit mărirea pensiilor, iar acum nu mai primesc aceşti bani, deşi îi merită, iar cei vizaţi de lege sunt doar aceia din grupele speciale.

„Am venit pentru că uitați cum scrie: 45% din salariul brut pe economie, produs în viitoarea Lege a pensiilor care este proiect de lege. Noul Guvern vrea să elimine această prevedere care este în 263/2010. Oricum suntem sub salariul mediu brut pe economie ca pensie. În 2017, salariul mediu era de 3000 de lei și punctul de pensie e 1.100. Oricum vrea, nici legal nu putem să cerem. Am lucrat 36 de ani și grupa de muncă 42. Am lucrat în domeniul metalurgiei. Nu îmi ajunge salariul. Doar pentru datorii și să mănânc. Doamna ministru a dat legea care a spus că majorează toate pensiile cu grupa I și grupa a II-a. Am auzit cu urechile mele. Legea a apărut și nu mărește decât la grupele speciale”, a spus un pensionar din Târgoviște, venit la București pentru protest.

O altă pensionară a spus că pensia ei este prea mică pentru toţi anii în care a cotizat la fondul de pensii.

„Am muncit peste 35 de ani cotizat și am pensia de 969 de lei. Am fost și economist, n-am fost paznic. Ce rău îmi pare de țara asta! Sunt din Slatina. Am venit pentru ce au promis și nu dau”, a spus aceasta.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here