VIDEO+FOTO Ziua Recoltei, deschisă oficial pe esplanada din centrul Slatinei

Organizatorii și oficialitățile județului au deschis oficial, miercuri dimineață, cea de-a doua ediție a Zilei Recoltei pe esplanada din centrul Slatinei, unde se află circa 140 de producători agroalimentari cu tarabele pline.

La deschiderea evenimentului au participat, alături de directorul Direcției pentru Agricultură Olt (instituția organizatoare), Dragoș Drăghicescu, președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, Virgil Delureanu, vicepreședinte al aceleiași instituții, prefectul județului, Silviu Neacșu, Ion Anuța, director adjunct al Direcției Agricole, reprezentanți ai altor instituții din domeniul agricol sau care au legătură cu acesta.

„Este cea de a doua ediţie a Zilei Recoltei, organizată în urma unei legi pe care au iniţiat-o de parlamentarii de Olt. Cred că este o ediţie reuşită, avem foarte multe legume și alte produse. Nu credeam că în judeţul Olt se produce o aşa diversitate, deşi ştiam că suntem un bazin legumicol. Îl felicit pe domnul director Dragoş Drăghicescu de la Direcţia Agricolă pentru că a reuşit să aducă atâția producători care, probabil, vor reuși să își vândă marfa. La cum arată legumele, slătinenii vor fi foarte încântaţi să cumpere. Voi face și eu cumpărături pentru că sunt foarte încântat de produse, arată foarte bine”, a declarat, după turul oficial pe la tarabe, Marius  Oprescu.

El a mai spus că preţurile sunt pe măsura muncii producătorilor. „Trebuie să-i apreciem, nu cred că produsele sunt foarte scumpe şi trebuie să nu uităm că în spatele fiecărui kilogram de legume se află o muncă enormă”, a mai reliefat preşedintele Consiliului Județean Olt.

Pe esplanada din centrul orașului nu sunt doar producători agricoli din Olt, ci și producători de carne și produse din carne din alte județe, printre care Vâlcea și Sibiu. De asemenea, pofticioșii pot gusta preparate din carne la grătar, mititei sau pastramă, stropite cu bere.

Șeful Direcției Agricole Olt le-a mulțumit tuturor producătorilor care au răspuns invitației de a participa la acest eveniment, anunțându-i, totodată, că, dat fiind suprapunerea Zilei Recoltei cu Slatina Fest, pot rămâne până duminică să își vândă produsele.

„Sunt două evenimente care se suprapun, Ziua Recoltei şi Slatina Fest, iar producătorii au posibilitatea să rămână pe Esplanadă, până duminică. Îi invit pe toţi slătinenii să cumpere cu încredere produsele care se află aici, sunt produse de top, produse care nu se pot găsi la alţi comercianţi. Este o onoare pentru noi să organizăm un asemenea eveniment şi vreau să le mulţumesc autorităţilor, domnului preşedinte Marius Oprescu, domnului primar şi tuturor celor care ne-au sprijinit în realizarea evenimentului. În acest moment, avem 140 de producători de legume, de produse din carne, avem şi pâine tradiţională, precum şi brânzeturi, miere şi alte produse care pot fi consumate cu încredere, întrucât au inclusiv avizul Direcției Sanitare Veterinare”, a declarat Dragoș Drăghicescu.

În deschiderea Zilei Recoltei, artiștii de la Ansamblul folcloric „Doina Oltului” au susținut și un moment muzical.

De altfel, distracția continuă în acest weekend, pentru că, în cadrul Slatina Fest, pe scena amplasată pe esplanadă vor urca trupele Haiducii, Datina, Bambi şi bandul lui Dan Helciug. Finalul va fi marcat duminică seară, cu un concert susținut de Celia și de trupa The Rock.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here