Zeci de candidați care au participat la proba scrisă pentru ocuparea posturilor de brancardier și îngrijitor scoase la concurs de Spitalul Județean de Urgență Slatina au fost respinși.
Din cei 17 candidați care și-au încercat șansa să ocupe unul dintre posturile de brancardier scoase la concurs pe secția Ortopedia și Traumatologie și pe Unitatea de Primiri Urgențe, 12 au fost declarați respinși. Au fost și candidați care au obținut punctaje de-a dreptul rușinoase, în dreptul lor regăsindu-se cifre de 7, 3,5 sau chiar 0,5 puncte.
Cei cinci admiși au susținut proba de interviu luni. Cei nemulțumiți au la dispoziție numai o zi, respectiv marți, 16 octombrie, să depună contestație.
Dacă pentru posturile de brancardier au fost și admiși, pentru posturile de îngrijitor la Secția Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie (un post), Laboratorul Medicină Fizică și Balneologie (un post) și Serviciul Administrativ (un post) nici unul dintre cei șapte candidați nu au fost admiși, așa că nu va mai fi organizată proba de interviu, iar respectivele structuri medicale vor continua să funcționeze cu deficit de personal. Și aici, într-un caz, un candidat a obținut doar un punct.
Contraperformanța totală îi aparține însă unei persoane care a candidat singură pentru un post de muncitor necalificat la Serviciul Administrativ, „obținând” 0 puncte.