ALERTĂ în Olt: Pesta porcină africană a ajuns la granița județului. Convocare de URGENȚĂ a Centrul Judeţean de Combatere a Bolilor

Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală a anunțat, marți, ANSVSA că în comuna Slobozia Mândră, din Teleorman, a fost confirmat un caz de pestă porcină. Localitatea se este situată la granița cu județul Olt.

Contactat de OLT-ALERT, Directorul Ditecției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Olt, Veronel Bolborea, a declarat că miercuri dimineață va fi convocat  Centrul judeţean de combatere a bolilor.

„Prezenţa virusului pestei porcine africane a fost confirmată în Teleorman, la un purcel mort. Mâine dimineaţă va fi convocat Centrul Judeţean de Combatere a Bolilor, din care fac parte toate instituţiile publice locale și care este coordonat de prefectul judeţului. Pe de altă parte, am cerut directorului DSVSA Teleorman să ne trimită o informare şi, în funcţie de datele problemei, vom lua toate măsurile necesare”, a declarat șeful DSVSA Olt.

Cele mai apropiate localităţi din judeţul Olt de zona în care a fost descoperit porcul mort sunt comunele Cilieni şi Sprâncenata.

„Vom intensifica restricțiile în ceea ce privește circulaţia animalelor vii, în special cea a porcilor, vom stabili zonele de protecţie și de supraveghere”, a mai precizat Veronel Bolborea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here