Acasă Național PSD, fără rep...

PSD, fără reprezentant la un important summit al Partidului Socialist European. Jurnalist: O rușine națională

Foto: digi24.ro

Partidul Social Democrat nu a trimis niciun reprezentant la summitul Partidului Socialist European, care a avut loc miercuri, la Bruxelles. Jurnalistul Dan Alexe a primit confirmarea din partea PSE că niciun social-democrat nu a participat și a explicat cât de importantă era această întâlnire și care sunt implicațiile lipsei PSD de la discuții.

„Ca să nu fie nici o îndoială apropo de rușinea națională de ieri, când PSD-ul nu a trimis pe nimeni la summitul Partidului Socialist European (PSE), unde s-au hotărât numele candidaților la președinția Comisiei UE și s-a discutat strategia Brexit, adică exact ce ar trebui să preocupe România în perspectiva președinției UE peste două luni”, arată jurnalistul Dan Alexe.

Oficiali ai PSE i-au confirmat că PSD a fost invitat și că „ar fi fost partidul cel mai important, și numeric, și pentru că românii preiau președinția UE din ianuarie”.

„Vorbiți cu ei. N-au venit și nu au dat nici o explicație”, a fost răspunsul iritat din partea PSE, precizează jurnalistul.

„Așa că atunci când mai zice Dragnea lucruri despre UE, să știți că face ca leprele care nu merg la școală, dar mint acasă că îi persecută pedagogul”, comentează Dan Alexe.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.