Peter Eckstein Kovacs: Toader trebuie dat afară din Guvern cu două şuturi în fund

Peter Eckstein Kovacs, fost senator și fost membru UDMR, consideră că Ordonanța de Urgență pe Legile Justiției este ”vădit neconstituțională”, iar Ministrul Justiției, Tudorel Toader, ”trebuie dat cu două şuturi în fund afară din Guvern”.

”Nu s-a clarificat în foarte mulţi ani ce înseamnă o Ordonanţă de Urgenţă şi cred că în viziunea celor care au făcut Constituţia României, Ordonanţa de Urgenţă era în nişte situaţii date, e cutremur, ne-au invadat pirezii, adică situaţii excepţionale. Aici, Ordonanţa de Urgenţă în această materie este vădit neconstituţională. Care este urgenţa? Ce se întâmplă în România dacă nu se dă o Ordonanţă pe Justiţie, care este ultradiscutabilă?”, a declarat Eckstein Kovacs, la RFI.

În opinia sa, ”ministrul trebuie dat cu două şuturi în fund afară din Guvern, afară din acel post. Şi dacă nu-l dă nimeni afară, atunci, el de ruşine se duce la Sf. Parascheva şi-i zice scuză-mă, Parascheva, am greşit, dar vreau să mă duc acasă, vreau să fiu notar, nu să rămân ministru!”.

În iunie, Peter Eckstein Kovacs și-a anunțat demisia din UDMR după 28 de ani de activitate în cadrul acestei formațiuni.

”Nu pot să fiu membru UDMR, în condiţiile în care UDMR-ul îi susţine pe hoţi. Am zis-o aşa, mai pe înţelesul oamenilor. O altă problemă pe care eu o am cu UDMR-ul este faptul că a devenit mult prea apropiat şi o zic foarte uşor, au devenit prea apropiaţi de partidele de guvernământ din Ungaria şi din România, lucru care afectează destul de grav independenţa UDMR-ului”, declarase Peter Eckstein Kovacs la acea vreme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here