Slătineanul Eugen Pătru a cucerit, vineri, medalia de aur în proba individuală de tir cu arcul olimpic la Jocurile Invictus, competiţie aflată în desfăşurare în oraşul australian Sydney, şi la care concurează militari răniţi pe front, potrivit jurnalulph.ro.
Născut în 1989, tânărul caporal este încadrat la Centrul 84 Mentenanţă Bucureşti.
Eugen Pătru a fost rănit în anul 2014, în Afganistan, fiind victimă a unui atac sinucigaş cu un autovehicul încărcat cu exploziv. În urma incidentului, militarul a rămas fără muşchi la ambele gambe şi cu o paralizie completă la nervul sciatic (gradul II de invaliditate).
În vara anului 2017, Eugen Pătru a devenit campion mondial militar la arc olimpic, iar la Toronto a ocupat locul 7 din 32 la aceeaşi disciplină.
Caporalul Eugen Pătru a primit, la începutul acestui an, titlul de cetățean de onoare al Slatinei, acordat de primărie pentru spiritul de sacrificiu în teatrele de operațiuni unde România este parteneră cu aliații săi militari euro-atlantici.
Tot vineri, tricolorii şi-au mai adjudecat aurul la tir cu arcul compound şi argint la tir cu arcul olimpic. Ambele medalii au fost obţinute în probele pe echipe.
Săptămâna aceasta, la individual, Dumitru Paraschiva a cucerit bronzul în proba de canotaj în sală.
La Sydney, delegaţia tricoloră este formată din 15 competitori.
În 2017, la Toronto, echipa României a obţinut 4 medalii, între care una de aur.




































