Traian Băsescu: Avem nevoie de un guvern de uniune națională. Cum o vedeți pe doamna Dăncilă mediind între guvernele UE problema migrației?

Fostul președinte Traian Băsescu susține că opoziția ar trebui să depună o nouă moțiune de cenzură împotriva Guvernului, în condițiile în care în care PSD se confruntă cu presiuni interne, dar și neînțelegeri în relația cu UDMR. Pe de altă parte, liberala Raluca Turcan susține că opoziția nu ar trebui să depună o moțiune. 

”Raluca Turcan se vede mare strateg sau USL trăiește. Eu propun moțiunea de cenzură în condițiile în care în interiorul PSD sunt frământări, PSD are tensiune în alianță cu UDMR, are tensiuni cu ALDE, economia este în derivă, pesta porcină se extinde, fondurile europene nu se trag, iar Vâlcov vine și ne spune că e mai bine să facem parteneriate public-private pe care statul le plătește înzecit decât să folosim bani gratuiți de la UE.

Mai mult, avem un guvern recunoscuit inclusiv în interiorul PSD ca fiind incompetent și care se pregătește să preia negocierile în interiorul UE în primul semestru al anului viitor. Deci avem toate condițiile pentru o moțiune de cenzură”, a declarat Traian Băsescu într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ”Talk B1”.
Băsescu mai susține că Executivul Dăncilă ar trebui înlocuit cu un Guvern de uniune națională.

”Eu nu văd neapărat un guvern PNL în asumarea guvernării. După părerea mea, suntem într-un moment de cumpănă, premergător unui eveniment care se va mai repeta peste 15 ani, preluarea președinției UE. O președinție cu Brexit, o președinție în care 24% din tinerii UE sunt șomeri, în care se discută bugetul următorului exercițiu bugetar al UE. În situația asta eu nu-mi mai pun problema nici a unui guvern PSD, nici al unui guvern PNL, ci îmi pun problema unui guvern de uniune națională care să facă să trecem elegant și lăsând urme în președinția României la UE. Este un moment extrem de important pe care, foarte probabil, puțini politicieni români au capacitatea să-l înțeleagă din punctul de vedere al importanței pentru că președinția UE ne pune eticheta pentru următorii 15 ani.

În UE, dincolo de bugete, Brexit, este marea problemă a migrației. Va trebui tranșată în această președinție. România poate rămâne în istoria UE cu o președinție de succes sau una de eșec.

Cum o vedeți pe doamna Dăncilă mediind între Guvernul Olandei, Guvernul Germaniei, Poloniei, Ungariei, României problema migrației”, a mai spus Traian Băsescu.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here