Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic între Parlament şi Curtea Supremă, referitor la formarea completurilor de cinci judecători de la această instanță. Votul din CCR: 7-2.
Decizia îl interesează direct pe șeful PSD, Liviu Dragnea, care s-a arătat nemulțumit de modul în care a fost alcătuit completul de cinci judecători în dosarul în care, la prima instanță, a fost condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare.
De altfel, Secretarul general a Guvernului, Toni Greblă, cel care a susținut la Curtea Constituțională punctul de vedere al Guvernului, se află într-o situație similară. Și acesta e judecat de un complet format de cinci judecători, deși el, în primă instanță, a fost achitat.
În sesizare, premierul Viorica Dăncilă a acuzat Curtea Supremă că nu pune în aplicare imediat prevederea din noua lege privind organizarea judiciară, potrivit căreia completurile de 5 judecători de la ÎCCJ se formează exclusiv prin tragere la sorți, fără a exista membri de drept.
Aceste completuri dau sentințele definitive pentru demnitari (miniștri, parlamentari, etc).
Colegiul de conducere al Curții Supreme a decis, însă, că nu se impune schimbarea componenței C5-urilor în 2018, pentru că au fost alese deja pe legea veche, la sfârșitul lui 2017. El a stabilit că se va modifica componența acestor completuri abia la sfârșitul acestui an pentru 2019, când se vor pune în aplicare prevederile noii legi.
Sursa: b1.ro




































