Acasă Local Actualitate Marius Iancu:...

Marius Iancu: Dezvoltarea investițiilor din zona montană este o măsură asumată de PSD

Sprijinirea și dezvoltarea investițiilor din zona montană este o măsură asumată de PSD, a declarat, miercuri, deputatul de Olt Marius Iancu, după ce Camera Deputaților a adoptat patru legi pentru zona montană, la care parlamentarul de Olt este coinițiator.

Prin Programul de încurajare a investițiilor din zona montană, Guvernul, prin Ministerul Agriculturii, va aloca un miliard de euro pentru crescătorii de animale care vor să își dezvolte fermele.

„Am aprobat și programele de investiții pentru înființarea stânelor, pentru înființarea unităților pentru sacrificarea animalelor și prelucrarea cărnii și programul pentru înființarea centrelor de colectare și prelucrare primară a fructelor de pădure și plantelor medicinale.

Fiecare zonă a țării trebuie să se dezvolte în funcție de specificul ei. Aceste proiecte legislative îi pot ajuta pe tineri, dar și pe fermierii din zona montană să înceapă sau să dezvolte mici afaceri, având în vedere că fiecare comunitate montană are potențial de dezvoltare și că industria aceasta a fost una cu tradiție, acum 30 de ani, în România”, a mai declarat Marius Iancu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.