Un șofer care s-a urcat la volan beat criță și a lovit un copil de 5 ani care mergea pe acostamentul unui drum din Stoenești, fugind ulterior de la locul faptei, a fost reținut, luni, de polițiști. El va fi prezentat, azi, unei instanțe cu propunerea de arestare preventivă. În sarcina bărbatului au fost reținute mai multe infracțiuni.
Accidentul s-a petrecut la sfârșitul lunii trecute, când bărbatul, de 50 de ani, din Gostavățu, se deplasa cu un autoturism pe raza localității Stoenești, acroșând copilul de cinci ani care mergea pe lângă drum. Imediat după incident, în loc să oprească mașina și să vadă în ce stare este victima, șoferul a dat bir cu fugiții. El a fost identificat în scurt timp de polițiști, care și-au dat imediat seama că bărbatul era mort de beat, aproape în comă alcoolică.
„Polițiștii au testat conducătorul auto cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație de 1,32 mg/Litru alcool pur în aerul expirat. Acesta a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu.
La solicitarea documentelor, bărbatul nu a putut prezenta oamenilor legii permisul de conducere, întrucât nu deține.
Totodată, în urma verificărilor, polițiștii rutieri au stabilit faptul că autoturismul condus de bărbat este radiat din circulaţie și că plăcuţele de înmatriculare montate sunt false.
În urma cercetărilor, așa-zisul șofer a fost reținut pentru 24 de ore.
„Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat Judecătoriei Caracal cu propunere de arestare preventivă”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
Din fericire, copilul, care a ajuns la spital, nu a suferit răni grave.
Bărbatul este cercetat pentru vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat, punerea în circulație a unui vehicul cu numere false de înmatriculare, refuzul sau sustragerea de la recoltarea de probe biologice şi părăsirea locului accidentului.





































