Cu prilejul Zilei Naționale a României, la sediul Jandarmeriei Olt a avut loc, joi, festivitatea de avansare în grad, înaintea expirării stagiului minim, a unui ofițer și a cinci subofițeri din cadrul inspectoratului.
Ceremonia a debutat cu citirea Ordinului ministrului afacerilor interne, de avansare în gradul următor, de locotenent colonel, a unui ofițer și Ordinului inspectorului general al Jandarmeriei Române, de avansare în gradul următor, de plutonier adjutant, a celor cinci subofițeri.
În prezența colegilor, jandarmilor avansați li s-au înmânat noile grade de către inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, colonelul Tudor-Dorel Drejoi, care i-a felicitat și le-a urat succes în activitate.

De asemenea, conform Ordinului inspectorului șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, pentru îndeplinirea exemplară a atribuțiilor de serviciu, au fost recompensați cu „Mulţumiri” 20 ofițeri și 50 subofițeri, cu „Felicitări” 6 ofițeri și 39 subofițeri, iar 2 ofiţeri şi 34 subofițeri au fost recompensați cu „Citarea prin ordin de zi pe unitate”.





































